English version

RA-APPS spera la incasari de 200 de milioane de lei in 2015

Tinta Regiei Patrimoniului de Stat pe anul 2015 este sa obtina 200 de milioane de lei din vanzari de imobile, o suma mai mare decat estimarile realizate in ultimii ani. Cu toate acestea, RA-APPS a ratat de fiecare data tinta propusa in ultimii ani, obtinand de 3-5 ori mai putini bani decat se preconiza, iar acest lucru a insemnat ca profitul a fost inlocuit invariabil cu pierderile.

In 2014, regia a obtinut doar 75,8 milioane de lei din vanzarile de imobile, desi isi propusese o tinta de 190 de milioane de lei din licitatiile organizate. La finalul anului, pierderile au fost de 57,2 milioane de lei, dupa ce 50 de milioane de lei au fost cheltuiti pentru salarii si 26,3 milioane de lei au fost bugetati pentru baza materiala de reprezentare si protocol.

In acest an, RA-APPS spera la un profit brut de 1,6 milioane de lei, in conditiile in care fondul de salarii si bonusuri ale angajatilor se va ridica la 51 de milioane de lei, la care se vor adauga 566.000 de lei, bani care vor reveni conducerii. In ultimii trei ani, regia a fost nevoita sa revizuiasca in scadere estimarea de incasari in urma unei lipse de oferte in cadrul licitatiilor organizate.




Sursa: Imobiliare.Net [23.02.2015]

Booking.com

Follow FivestarH on Twitter

Copyright © 2020 Fivestar Hospitality.